Evenimentul „ Ziua ușilor deschise” la Judecătoria Cahul în acest an a avut loc la 18.10.2024 în ajunul zilei profesionale „Ziua juristului”, am fost vizitați de mai mulți studenți și elevi ai instituțiilor de învățămînt.
Oaspeților le-a fost prezentată activitatea Instanței, dînșii au fost familiarizați cu procedurile derulate în cadrul proceselor de judecată, li s-a răspuns la întrebări și li s-a oferit posibilitatea să asiste la ședințe de judecată, au fost ținute discuții referitoare la drepturile și obligațiile cetățenilor în cadrul ședințelor de judecată.
Elevilor și studenților le-a fost oferit accesul în sălile de judecată și birourile colaboratorilor Instanței.
Menționăm că Ziua ușilor deschise este marcată anual, în luna octombrie și are ca scop să aducă cetățenii mai aproape de procesul de justiție, să-i informeze cu privire la drepturile lor.
Cu această ocazie mulțumim instituțiilor de învățămînt reprezentanții cărora au fost prezenți la eveniment și sperăm că pentru viitor activitatea noastră va trezi interes și va fi înțeleasă mai bine de societate.