A A A

ANUNȚ

07 Octombrie 2022 | 43

AVIZ

La data de 25.10.2022 se va desfășura

„Ziua ușilor deschise în Judecătoria Cahul sediile: (Central, Cantemir și Taraclia)”.

 

         Vă aducem la cunoştinţă că în cadrul Consiliului Europei, Comisia europeană pentru eficacitatea justiţiei a invitat statele membre să participe activ la celebrarea Zilei Europene a justiţiei civile, care se sărbătoreşte anual la 25 octombrie.

         În legătură cu acest eveniment, prin Hotărîrea Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 373/25 din 14.09.2010 s-a hotărît organizarea şi desfăşurarea anuală a Zilei Uşilor Deschise, dat fiind faptul că ziua respectivă are o semnificaţie aparte, fiind totodată şi Ziua Europeană a Justiţiei Civile.

         În cadrul Judecătoriei Cahul sediile: (Central, Cantemir, Taraclia), conform ordinului Președintelui interimar cu nr. 525 din 07 octombrie 2022, organizarea „Zilei Uşilor Deschise” a fost stabilită pentru data de 25 octombrie 2022.

         Prin organizarea acestui eveniment dorim să contribuim la promovarea principiilor democratice în rîndurile populaţiei RM, la transparenţa actului de judtiţie şi îmbunătăţirea dialogului între sociaetate civilă şi justiţie.

         Cu această ocazie, toţi cetăţenii interesaţi de mersul justiţiei în instanţa de judecată, dar şi cei care doresc să primească un ghid de orientare juridică, pot veni la Judecătoria Cahul sediile: (Central, Cantemir, Taraclia), pe data de 25 octombrie 2022, între orele 09:00 și 11.00 în cadrul evenimentului Zilei Uşilor Deschise. Scopul acestei acţiuni este de a face cunoscută în rîndul cetăţenilor activitatea instanţelor judecătoreşti, de a-i familiariza pe aceştia cu modul de desfăşurare a procesului judiciar în cadrul mai larg al realizării unei educaţii juridice şi al realizării prevenţiei faptelor antisociale, conştientizarea cetăţenilor cu privire la faptul că instanţele de judecată desfăşoară o activitate de interes public în folosul lor.

 

 

Ordinea de zi:

  1. Discursul purtătorului de cuvânt.
  2. Excursie în incinta instanţei de judecată.
  3. Asistarea la o şedinţă de judecată.
  4. Întrebări – răspunsuri.